Rețete Torturi

Tort baby-friendly cu blat umed de carob, frișcă și vișine

Îmi place tare să fac torturi. Mai ales torturi reinventate, fără îndulcitori și bazaconii. Mai ales când știu că sunt devorate până la ultima firimitură. Iar cele mai bune idei îmi vin atunci când am niște ingrediente de care trebuie să scap (expiră curând, nu mai au loc în frigider, au fost deja deschise și trebuie consumate și alte situații din astea cheie).

Povestea acestui tort a început cu jumătate de litru de smântână proaspătă căreia îi ticăia ceasul și cu ziua mică a copiilor mei – a se citi “a mai trecut o lună din viața lor, iar noi suntem acasă, așa că vă pot face un tort care să ne bucure la micul dejun”.

Așa că, să vă povestesc și cum l-am compus.

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 7 ouă
  • 150g unt moale cu minim 80% grăsime
  • un praf de vanilie
  • 80g carob (pudră de roșcove)
  • 120g făină

Pentru umplutură și ornament:

  • vișine fără sâmburi, aproximativ 400g
  • smântână proaspătă pentru frișcă, 500 – 800ml, în funcție de cât de cremos vreți să fie tortul
  • 1-2 banane

Ustensile:

  • tavă circulară cu fund detașabil
  • mixer
  • 4 boluri
  • spatulă
  • grătar de bucătărie (grilaj)

Mod de preparare:

Preîncălziți cuptorul la 170 °C cu ventilația pornită. Este ideal să scoateți untul cu ceva ore înainte din frigider, iar ouăle și smântâna să fie foarte reci, pentru a vă ușura munca de a le transforma într-o spumă țeapănă.

Să începem cu minunatul blat umed de carob, care poartă acest nume pentru că este foarte pufos și moale. Aveți nevoie de două boluri. Într-unul din ele, puneți untul moale și praful de vanilie și mixați-l zdravăn timp de 3-4 minute, până se spumează ușor. Apoi, urmează separarea ouălor, unul dintre punctele palpitante ale acestei rețete – cele 7 gălbenușuri se duc peste untul spumat, iar cele 7 albușuri se duc în bolul liber.

Mixați amestecul de gălbenuș și unt, până se omogenizează. Lăsați-l deoparte și mixați albușurile până se transformă într-o spumă lucioasă care nu pleacă nicăieri atunci când întoarceți castronul cu capul în jos. Cam 5 minute ar trebui să fie extra suficiente.

Separat, într-un bol amestecați carobul și făina, astfel încât să nu rămână cocoloașe de carob. Puteți să și cerneți acest amestec, dacă, de exemplu, sunteți în carantină și aveți mult timp liber.

Apoi, combinați o treime din compoziția de albuș, cu o treime din compoziția de făină și carob și cu o treime din amestecul de unt cu gălbenuș. La acest pas încă puteți folosi mixerul. Pentru omogenizarea întregii compoziții veți folosi doar spatula, cu mișcări largi, circulare, de sus în jos, pentru a permite aluatului să rămână cât mai aerat. Atenție însă la cocoloașe, distrugeți bulele de carob sau de albuș pe care le descoperiți.

Pregătiți tava cu hârtie de copt pe fundul acesteia. Puteți unge pereții cu unt, dacă forma nu e de încredere. Turnați compoziția în tavă și nivelați-o ușor cu o spatulă. Aluatul trebuie să fie ferm, neted, cu ținută.

Blatul are nevoie de aproximativ 45 de minute pentru a se coace. El va crește și posibil se va crăpa la suprafață. După ce blatul s-a copt, îl întoarcem îndată cu fundul în sus pe un grilaj de bucătărie, unde se lasă până se răcește complet.

Apoi, îl puteți tăia în 2 sau 3 foi cu un cuțit special sau cu unul zimțat. Blatul este umed și fragil așa că atenție specială atunci când mutați foile.

Între timp, puteți să vă ocupați de frișcă. Nu voi face subiectul acestei postări din cum se bate frișca, însă, pe scurt, cu cât smântâna este mai proaspătă și mai rece, cu atât mai bine. Eu folosesc cel mai des smântâna proaspătă la sticlă de la Lăptăria cu Caimac și îmi place foarte mult atât gustul, cât și textura. În plus, faptul că o găsesc aproape mereu disponibilă, mă lasă să fiu cât de creativă vreau cu deserturile mele.

De data asta, am pus 500ml de frișcă, însă data viitoare când îl voi face, voi fi mai generoasă și voi pune cam 7-800ml. De aici vine și sugestia de a adapta cantitatea de smântână la tipul de tort pe care sperați să îl obțineți. Mixați conștiincios timp de câteva minute frișca ce se va întări până când nu mai cade de pe mixer. Adăugați încă un pic de vanilie. Când observați că a devenit din ce în ce mai densă și mai lucioasă, micșorați viteza de mixare, pentru a nu o transforma în unt. Ca în orice domeniu, experiența își va spune cuvântul. Eu nu am reușit până acum să o fac unt, dar întotdeauna există loc de mai mult :)).

Montați blaturile astfel: așezați blatul de jos pe un suport de tort. Ungeți-l cu un strat de frișcă, apoi presărați un strat generos de vișine fără sâmburi, congelate (și lăsate la temperatura camerei 1 oră în prealabil) sau proaspete. Apoi așezați câteva felii fine de banană. Montați blatul următor și veniți cu un nou strat de frișcă și unul de vișine. Repetați, dacă ați avut curajul să tăiați tortul în 3 foi.

Nouă ne-a plăcut tare, tare mult, este unul dintre torturile baby-friendly de pus sus în top pentru că îmbină gustul proaspăt și acrișor al vișinelor, cu aroma pregnantă de carob și unt și cu îmbrățișarea suavă și fragilă dată de frișcă și vanilie pe papile. Pentru adulții care au nevoie totuși de un gust dulce mai pronunțat, puteți crește cantitatea de banană adăugată sau puteți să puneți două linguri de dulceață de vișine lângă felia de tort.

Noi l-am mâncat la două mic dejunuri și a fost la fel de bun și a treia zi. Abia aștept să îl facem din nou și abia aștept să îl faceți și voi și să împărtășiți părerea voastră cu noi.

Poftă bună!

You may also like...

3 Comments

  1. Florina says:

    Oare chiar iese aceasta reteta? Nu am avut un asemenea rateu de acum cativa ani, cand gateam fara 55 alergeni si erau sanse mari sa iasa un fiasco. Blatul a ramas un cauciuc tare. Aici am crezut ca poate am gresit ceva… Smantana – consistenta de ciorba. Noroc ca am avut in casa si smantana mai groasa de la Laptaria cu caimac si am reusit sa fac o frisca. Ma intreb cum ar putea o smantana de consistenta celei proaspete sa se transforme in frisca?

    1. Florina, îmi pare rău pentru nereușita ta. E adevărat că blaturile necesită multă atenție la coacere, temperatura și gramajul pot modifica substanțial rezultatul. Cât despre smântână, doar smântâna proaspătă se folosește special pentru frișcă. Eu o folosesc minim de două ori pe lună și nu am avut nici o problemă. Și aici există câteva trucuri, produsele să fie foarte reci și bolul/mixerul foarte curat și bine șters de alte impurități. Însă dacă parcurgi acești pași și bați frișca timp de 5-6 minute, nu ai cum să ratezi. Mult succes data viitoare!

  2. […] tare entuziasmată să experimentez un nou tip de blat. M-am inspirat din propria rețetă pentru tortul de vișine și am creat o combinație cu banana […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.