Aseară am făcut iaurt

Viața pe insulă presupune mici concesii. Cum iaurtul simplu este foarte greu de găsit, toate au adaos de zahăr și fructe, în afară de cel bio, care costă un pic sub 2 euro, am hotărât să îmi exersez calitățile de bucătar, încurajând procesul de fermentare cu bacterii lactice lângă caloriferul din cameră.

Care au fost pașii?

  1. Am cumpărat:
  • un iaurt de calitate, singurul pe care l-am găsit momentan aici, în Valle Gran Rey, un produs bio importat din Germania pentru a-l folosi ca maia în înmulțirea iaurtulu
  • o cutie de lapte integral

2. Am pus o cană cu 250 ml de lapte la fiert. După atingerea temperaturii de fierbere, l-am lăsat să se răcească până la aproximativ 37 de grade, să fie foarte puțin călduț, ca să nu se brânzească.

3. Am adăugat 1 lingură de iaurt și am amestecat bine până se omogenizează.

4. Am mutat amestecul într-un recipient cu capac, pe care l-am pus lângă caloriferul electric din cameră. L-am lăsat la prins peste noapte.

5. Dimineața, am gustat iaurtul. Cremos, puțin acrișor, numai bun de mâncat. L-am pus la frigider și așteaptă să fie devorat.

Pentru următoarele iaurturi de casă îl voi folosi pe acesta drept maia. Procesul este simplu și salvator pentru viața pe insulă, viața cu bebe sau pur și simplu viața în care vrei să îți prepari singurul iaurtul.

Poftă bună! 🙂