Rețete Rețete BLW Românești reinventate

Papanași la cuptor – rețetă baby-friendly

Întotdeauna cedez în fața papanașului. Îmi place gustul, textura și amintirea, așa că de câteva ori pe an mai trișez cu câte unul. Însă, deoarece dragostea asta merita să fie transmisă și generațiilor tinere, care nu sunt consumatoare de nici un îndulcitor sau prăjeală, m-am lăsat motivată să găsesc și varianta sănătoasă, în care să îți pui un papanaș cald în farfurie și să nu ai nici o remușcare când îl pui și pe al doilea. Și să poți să îi împarți și cu copiii, ei, asta da!

Cam toate rețetele își găsesc nașul atunci când îndrăznești să le reinventezi. Sigur, puteți spune că un papanaș care nu e prăjit va avea o soartă tristă și nu va plăcea nimănui, dar eu vă promit că acești papanași la cuptor merită cel puțin o șansă la degustare. Iar partea cea mai bună este ca acești papanași fără prăjire și fără îndulcitori sunt potriviți pentru toată familia, de la mic la mare.

Ingrediente:

  • 750ml apă
  • 470g griș
  • 500g iaurt grecesc
  • 200g brânză grasă oke
  • 150g cremă de brânză proaspătă – Lacteea 25% grăsime
  • 3 linguri de smântână
  • 100g unt
  • vanilie din belșug
  • 5 ouă zdravene
  • 200g pesmet
  • 100g alune de pădure râșnite
  • smântână și dulceață/fructe trase la tigaie/fructe proaspete

Ustensile:

  • tavă de cuptor
  • tigaie

Cum i-am făcut:

Pentru că aluatul nu avea o consistență prea legată și un pic vâscoasă, ar fi fost cam nesigur să îi modelez, așa că am preferat să le dau o formă neconvențională și anume să întind aluatul în tava de cuptor, urmând să îi tai în pătrate atunci când vreau să îi mănânc mâncăm.

Am pus 750ml de apă la fiert, asta înseamnă cam 3 căni grase, unde am topit 650g iaurt grecesc combinat cu un pic de brânzică Lacteea (voi puteți pune doar iaurt, la mine s-a nimerit să fie o cutie de brânză desfăcută). Când a dat în clocot, am adăugat grișul în ploaie, ca să nu rămână nici un cocoloș și am amestecat sârguincios.

După câteva minute (4-5) la putere mică a plitei, am dat aluatul la o parte și l-am lăsat să se răcorească. Am pornit și cuptorul, la 200°C, pe treapta cu ventilație. Apoi, am adăugat 5 ouă mari, 200g de brânză proaspătă de vaci (grasă), 3 linguri mari de smântână și multă pulbere de vanilie. Am amestecat totul cu drag și am turnat compoziția într-o tavă de cuptor, pregătită cuminte cu hârtie de copt. Am presărat câteva cubulețe de unt (însumând cam 60g) ici-colo și am băgat tava la cuptor.

Peste 35-40 de minute, papanașul meu uriaș era deja gata: rumen, aburind, cu super miros de vanilie, parcă strigând că vrea să fie mâncat. Bineînțeles că nu puteam rămâne indiferentă față de acest strigăt disperat, așa că, am profitat că micii deja au adormit ca să testez bunătatea. Am pregătit repede în tigaie pesmetul cu restul de unt și cu alunele de pădure râșnite, timp de 2-3 minute în care am amestecat continuu, la putere mică și l-am presărat peste papanaș.

Apoi, este obligatoriu să aveți o smântână gustoasă și grasă – noi o iubim pe cea de la Lăptăria cu Caimac și o dulceață bună și nu prea dulce – afine, zmeură, vișine, chiar corcodușe – pentru adulți. Pentru copii, puteți pune lângă câteva afine sau prune proaspete sau puteți trage repede câteva fructe congelate (vișine, cireșe) în tigaie, cu un strop de unt și 2 stropi de apă (vorba vine, păstrați doar proporția, în rest puteți fi mai generoși).

Gustul papanașilor la cuptor este fix o combinație între gomboții ardelenești și papanașii moldovenești. Se mănâncă fără regrete, căci nu sunt nici îndulciți și nici prăjiți. Iar decadența adulților o reglați din dulceață.

Poftă bună!

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.