dovlecel umplut
Rețete Rețete BLW Vegetariene

Dovlecei umpluți cu mozzarella, porumb și ierburi aromate

Asta e o rețetă cu gust de vară. Se face super repede, iar dacă și copiii voștri sunt fani boabe de porumb la fel ca ai mei, se vor bucura nespus să găsească micile surprize ascunse sub păturica de mozzarela. Noi am folosit des această rețetă ca garnitură pentru carnea gătită la slow cooker, însă puteți folosi dovleceii umpluți ca masă de sine stătătoare și sunt și hrănitori și ușor de luat la pachet, pentru drumeții.

Despre dovlecei vă pot povesti multe, sunt printre vedetele bucătăriei noastre. De-a lungul timpului, am găsit multe metode de a-i găti prin care ne-au cucerit, atât pe noi, cât și pe copii. Câteva dintre experimentele noastre intrate în cartea de rețete a familiei sunt: dovleceii simpli, extrem de buni, stropiți cu ulei de măsline și rumeniți pe grill, cruzi în salate sau chiar ascunși în “prăjituri”. În primele luni de diversificare, una dintre rețetele noastre preferate era pe bază de dovlecel – făceam foarte des acești dovlicioși, o rețetă consacrată pentru familia noastră.

O altă rețetă minunată și foarte asemănătoare cu cea prezentată este cea de vinete umplute cu porumb, pe care am să v-o povestesc curând.

Ingrediente:

  • 4 dovlecei medii (normali sau zuchinni)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 legătură de ceapă verde
  • o lingură de ierburi de Provence (amestec franțuzesc, original din Franța, din busuioc, maghiran, rozmarin, cimbrișor, salvie, oregano, cimbru și mentă)
  • 200g boabe de porumb dulce
  • 200g mozzarella
  • 50g unt
  • ulei de măsline pentru stropit

Ustensile:

  • tavă de cuptor
  • hârtie de copt
  • tocător
  • cuțit
  • răzătoare

Mod de preparare:

  1. Se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius.
  2. Se taie în două dovleceii și se scobesc în interior cu o unealtă specială sau cu o linguriță. Se aranjează pe tava acoperită cu hârtie de copt.
  3. Se ung dovleceii cu unt, în partea scobită.
  4. Se aranjează boabele de porumb, ceapa verde mărunțită și usturoiul tocat mărunt în interiorul dovleceilor.
  5. Se rade bucata de mozzarella și se presară generos pe fiecare dovlecel.
  6. Se asezonează dovleceii cu ierburile de Provence.
  7. Se stropește totul (din tavă, da?) cu ulei de măsline și se bagă în cuptorul încins.
  8. Se lasă la cuptor 20-25 de minute, puteți să plusați și cu 2 minute de rumenire, dacă aveți acest mod la cuptor.
  9. Se savurează cu spor, lângă o salată răcoritoare, sau ca garnitură pentru o cărniță suculentă.

Să aveți poftă, de la mic la mare!

You may also like...

2 Comments

  1. Sanda says:

    Descopăr rețete ușoare și inedite pe blogul tău! Felicitări!
    Îmi plac tare mult ierburile de Provence! Dar, uite, niciodată nu le-am folosit la dovlecel, din cauza mentei. Credeam ca aromatizează prea mult. Dar am să încerc… Momentan, nu am prin frigider mozzarella, dar am telemea de vacă pusă la uscat în frigider (sper că s-a uscat îndeajuns!). Am și boabe de porumb, dintr-o pungă cu mix de legume. Așa că, diseară, garnitură din dovlecei! Să vedem la ce!

    1. Mulțumesc, Sanda! Și mie îmi plac tare mult, le încerc în tot felul de preparate și, până acum, nu am avut surprize neplăcute :D. Merge sigur și telemeaua de vacă, chiar cheddar sau parmezan, dacă vă plac :D. Să aveți poftă!

Leave a Reply

Your email address will not be published.