Călătorii și aventuri

De ce să călătorești cu cei mici? Ce își amintesc și ce învață copiii din călătoriile în lumea mare?

Știam de când am intrat în concediul de creștere a copilului că va urma o perioadă de care vom profita cât mai mult. Că vreau să stau cu puiul meu și să îl învăț lumea din brațele mele (autosuficiența aia de mamă proaspătă, ah ce mi-e dor de ea) unde va fi întotdeauna în siguranță.

Cum a fost prima oară?

Prima călătorie a fost când puiul C. avea 3 zile. Abia ieșisem din bloc, pentru prima oară de când puiul C. se născuse. Era o după-amiază răcoroasă de mai, așa că ne-am îmbrăcat binișor toți 3, am înfășurat copilul într-un wrap textil împrumutat, am coborât cu liftul și am început aventura. Planul nu era prea ambițios, noi, de fapt, ieșisem la o plimbare. Însă momentul în care a trebuit să traversăm strada cu copilul mic ghemuit la pieptul nostru a fost cea mai intensă călătorie pe care mi-o pot aminti. Ne-am uitat de vreo 10 ori în stânga, ne-am uitat de vreo 10 ori în dreapta, ne-am asigurat că puiul mic respiră bine, ne-am mai uitat o dată în stânga și încă o dată în dreapta și am pus primul pas pe trecerea de pietoni. Primul pas din călătoria lungă care avea să urmeze, inițial în 3, mai apoi în 4.

Revenind: cum a fost prima oară?

Sigur că am avut emoții de multe ori. Mai ales că, deși amândoi călători cu experiență, cu primele ieșiri din localitate nu am fost prea inspirați. Prima noastră ieșire din oraș a fost una scurtă, la Bușteni, unde am avut o cazare la o mansardă drăguță și rustică ce mirosea a fum de lemne. După ce mi-am pus sute de întrebări dacă va putea respira bine bebelușul nostru de o lună și 13 zile și ne-am făcut și niște procese de conștiință că ce bine și sigur era la noi acasă, am pus bebelușul între noi și am dormit tun până dimineață. Am vizitat ca niște părinți cuminți Peleșul, ne-am bucurat de răcoarea de la munte, în timp ce zâmbeam privind prognoza din București. Ne-am bucurat de liniștea pe care numai bebelușii știu să o stârnească în jur, amintiri ce par atât de îndepărtate atunci când poznașii încep să crească, să alerge și să folosească cuvintele, de poți să juri că nici nu au existat vreodată.

Apoi ni s-a făcut dor de mare. Eu nu mai fusesem în altă stațiune în afară de Vama Veche de ani buni pe litoralul nostru și parcă nu mi-o puteam imagina ca loc ideal pentru prima ieșire la mare în 3. Am luat în calcul tot felul de motive inexistente, cum ar fi să nu petrecem mai mult de două ore și jumate în mașină (de unde ne-o fi venit numărul ăsta) atunci când mergem la mare. Așa se face că am ajuns în “frumoasa” stațiune Eforie Nord, care a avut un impact așa puternic pentru vacanța noastră că ăla a fost și ultimul moment în care am mai călcat la sud de Constanța. Am luat cu noi și o amintire, o bacterie care ne-a făcut stomacul trist pentru vreo 2 zile, ce bine că piticul mânca numai și numai țiți.

De ce am făcut din călătorii o prioritate?

Timpul a trecut, puiul mic a făcut 4 luni și noi ne-am conturat mult mai bine ce ne dorim de la următorii ani. Să fim liberi, să fim împreună, să învățăm cu toții din ce are fiecare zi de oferit. Așa am ajuns să planificăm primul nostru road trip, prin România, care a durat aproximativ 3 săptămâni și, în care, ne-am bazat pe toți prietenii noștri buni și pe rudele noastre, să ne facă șederile mai ușoare și să ne cunoască frumusețea de băiețel. Iar apoi nici că ne-am mai oprit. De ce am fi făcut-o? Brusc, călătoriile care oricum erau pe prima pagină a meniului de preferate și a mea și a lui Alex, erau cu atât mai interesante cu cât se adăugaseră ochii lui. Ochii puiului care vedea că lumea nu e făcută doar din mama și din tata. Nu doar din București, nu doar din România. Ci e o lume întreagă, sigură și frumoasă, care abia îl așteaptă să facă primii pași în ea. Iar când s-a alăturat și puiul D. echipei, cunoșteam deja rețeta: vrem să fim cetățeni universali care descoperă lumea ținându-se de mână.

Ce învață copiii din aceste călătorii?

  • că lumea e un loc sigur;
  • că oamenii sunt – în principiu – buni;
  • că suntem unici și diferiți și e minunat așa; că există o mulțime de naționalități, credințe, comunități cu valori felurite și că fiecare merită respect pentru simplul fapt că se află pe acest pământ;
  • să capete perspectivă, de fiecare dată când plecăm de acasă și de fiecare dată când ne întoarcem;
  • să fim prezenți, atenți, conștienți, de fiecare dată când ne lovește avalanșa de nou;
  • să trasăm limite și să aflăm unde le trasăm; Puiul C. este căpitan de fiecare dată când face un traseu. Chiar dacă în mod normal ar obosi sau ar vrea în brațe, atunci când își asumă rolul de căpitan o ia tare în serios și își depășește de fiecare dată limitele;
  • despre doruri; despre dorințe; despre nevoi;
  • despre minimalism (mă rog, e un fel de a spune, dacă îmi privesc portbagajul), de cât de puține lucruri avem nevoie de fapt, chiar când plecăm cu lunile de acasă;
  • cel mai mare cadou pe care ți-l fac călătoriile, este însuși jocul suprem al vieții – adaptabilitatea; pentru că apar atâtea situații în care trebuie să te descurci și ești scos din tot ce cunoști drept familiar, confortabil;
  • despre realitatea din lume, așa cum e ea; tot ce acasă citim în cărți, le apare viu în fața ochilor. How cool is that?
  • limbi străine, ne bucurăm mereu să învățăm câteva cuvinte în limba locală; iar copiii se descurcă din ce în ce mai bine în limba engleză, fără un efort direcționat din partea noastră;
  • despre curiozitate și formarea unui spirit explorator;
  • despre răbdare, mai ales în road trips;
  • despre curaj și a-ți asculta intuiția;
  • despre planificare, dar și despre spontaneitate atunci când planificarea nu se poate;
  • despre toleranță și autenticitate;
  • despre cum funcționează lucrurile, pur și simplu: “mama, de ce se învârt eolienele?”, “mama, pe cealaltă parte e noapte?”, “mama, de ce azi sunt valuri?”, “mama, de ce a fost <<tremur>>?” (a se citi cutremur) sunt întrebări care apar direct din ceea ce trăim, zi de zi;
  • despre natură și despre gunoi; despre cum putem călători responsabil; despre reciclare, despre ecoturism;
  • despre relații – până acum copiii noștri au cunoscut foarte mulți copii în călătorii și ne văd mereu discutând și împrietenindu-ne și noi cu alți adulți; de ce ai vorbit cu domnul?” ce ți-a spus doamna?” – sunt interesați și curioși să vadă de ce comunicăm cu oameni pe care nu îi cunoaștem; cum de ne putem înțelege dacă nici unul nu știe limba celuilalt;
  • despre diferențe culturale și sociale, cum unii trăiesc în colibe și alții în palate; cum și noi uneori stăm la cort și uneori în vârful zgârie-norilor;
  • despre mâncare; picantă, delicioasă, cu o poveste a locului în care se mănâncă;
  • lecții despre educație financiară;
  • despre noi, despre ei, despre ce ne place, despre ce nu ne place; despre cum arată ziua ta ideală, despre cum ți-ar plăcea să arate fiecare zi din viața ta;
  • despre încrederea în sine și ce poți face cu propriile forțe: să își comande mâncarea la restaurant, să plătească ei pentru cărțile pe care le alegem pe drum, să aleagă o activitate într-o anumită zi și așa mai departe;
  • să fie recunoscători pentru privilegii – de fapt, copiii înțeleg foarte bine: dacă nu mai avem bani, atunci trebuie să ne întoarcem acasă sau să lucrăm mai mult;
  • învățăm chiar și despre cultura noastră mai mult; deși în țară călătorim pe termen mai scurt, nu ne dăm înapoi de la nici o aventură și am făcut 2 roadtripuri a câte 3 săptămâni în primul an de viață al puiului Carol. Iar când pleci din țară, afli prin contrast o grămadă de lucruri despre locurile din care vii și la care nu te-ai gândit niciodată;
  • înțelegem un pic despre locul nostru în univers; cât de mici suntem, cât de umili, cât de puține știm, cu cât știm mai multe;
  • învățăm că nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, dar putem controla cum răspundem la ceea ce ni se întâmplă;
  • și nu în ultimul rând, despre bucuria din lucrurile mărunte: despre mirosul ploii tropicale; despre răcoarea dinainte de răsărit în cort, când ne luăm cu toții în brațe; despre cojile coconilor de cicade care se fărâmă când îi atingi; despre cum coacem pe jar nuca de caju direct din copac; despre câmpuri de licurici pe care le găsești din greșeală; despre pădurea de pini care sparge briza mării, despre sare în păr; despre soare în obraji.
  • Despre cum timpul valorează mai mult decât banii; și despre cum timpul împreună valorează mai mult decât orice.

Călătoriile sunt pentru noi un alt soi de meditație. Ne descoperim din nou pe noi și nici un alt cadou nu poate fi mai valoros. Creștem oameni, gânditori, artizani, îndrăzneți, copii cu potențial de a ajunge adulți mai înțelepți. Copii care se pot gândi de mici ce fel de adulți vor să fie.

Călătoria este spațiul în care pot greși, pot lua decizii și îți pot înțelege mai bine locul în univers. Despre ce este viața și a o trăi. Nu despre a colecta, ci despre a ne conecta. Nu renunțați la lucrurile care vă plac. Lăsați copiii să fie parte din viața voastră, din aventurile, pasiunile, nebuniile voastre. Stând lângă voi și trăind.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.