Călătorii și aventuri

Cum alegi plaja potrivită pentru familia ta – la mare cu copiii

Pare super simplu să faci o vacanță la plajă. Te urci în mașină, ajungi la cazare, te echipezi, iei cu tine apă, cremă de soare și o gustare și te oprești direct în mare.

De multe ori ni s-a întâmplat să plecăm de acasă insuficient pregătiți și să trebuiască să ne modificăm programul pe parcurs, deși am fi zăcut o zi întreagă în buza unei ape tropicale, condimentați cu sare și nisip. Așa că ne-am învățat minte, mai ales când ne alegem o destinație pe termen lung, să luăm în calcul mai mulți parametri.

Un scenariu frecvent atunci când vreți să alegeți insula/stațiunea/orașul pentru următoarea vacanță la mare, este cam următorul: dați un search cu cele mai frumoase plaje din zona în care vă doriți să mergeți, puneți ochii pe una-două mai arătoase, faceți o căutare separată pe Google ca să vă clătiți ochii cu imaginile minunate cu ape azurii și nisipuri în care te afunzi până la genunchi, după care vă uitați la o cazare în apropiere. Și nu e absolut nimic rău în acest scenariu, atât doar că el este incomplet. Atunci când iubim plajele și, mai ales, când vrem să petrecem zile întregi pe ele, e bine să luăm mult mai mulți termeni în considerare, ca să nu fim luați prin surprindere decât în mod plăcut.

Noi suntem oamenii aceia pe care îi vedeți prăbușiți direct pe nisip, nici nu își mai întind prosopul, că oricum urmează o rundă zdravănă de înot.

Să presupunem că deja v-ați documentat în legătură cu zona în care vreți să mergeți, pozele din Tailanda v-au făcut cu ochiul suficient cât să cumpărați biletele de avion sau poate că sunteți cei care se reîntorc vară de vară în Grecia/Croația/Italia/Spania (completați aici cu ce țară vi se potrivește), însă vreți mereu să explorați o altă zonă.

Eh, atunci când ești cu cei mici, planul perfect arată departe de ce v-am scris eu mai sus. Ca să ai cu adevărat zile reușite la plajă, e bine să studiezi un pic problema înainte să ajungi la fața locului. Și asta pentru că nevoile noastre pot fi atât de diferite față de ce are plaja de oferit. Iar atunci când ești cu cei mici și nu ai unde te ascunde de soare la ora prânzului, sau când în jur nu este nici un loc demn de luat prânzul iar tu ai venit nepregătit, când sunt pietre răutăcioase pe jos, iar tot ce ai tu e o lopățică firavă de nisip în loc de încălțări potrivite, bucuria de a fi prezenți nu mai e așa de intensă.

O ieșire documentată nu este deloc plictisitoare, ci, la fel ca o rutină înțelept stabilită, îți permite să te bucuri cu adevărat de timpul împreună. Imprevizibilul este oricum mereu la o secundă distanță alături de cei mici, măcar temele privind destinația să le avem deja făcute.

Sper ca acest articol să vă ajute fie în alegerea destinației de vacanță, fie în planificarea zilei, direct la fața locului. Așa că să îi luăm pe rând fiecare dintre factorii care ne pot face vacanța fabuloasă!

Factori climatici

Temperatura și umiditatea

Un punct bun de început este temperatura. Cu cât ne apropiem de Ecuator, cu atât temperatura medie crește, ceea ce înseamnă că trebuie să ne cunoaștem gradul de suportabilitate, pentru a alege în cunoștință de cauză o perioadă potrivită pentru escapada noastră. De asemenea, este importantă și temperatura de noapte, dacă doriți să rămâneți la cort, astfel veți ști dacă să luați cu voi și sacii de dormit sau, mai degrabă, unul singur care se desface complet, pentru a-l folosi pe post de pilotă ușoară.

Umiditatea mare face ca temperatura să pară mai ridicată, pentru unii oameni crescând gradul de disconfort. Deși am avut parte de aventuri în majoritatea tipurilor de climat, noi nu ne plângem prea tare: cald să fie!

Apa mării/oceanului

Curenți marini

În unele zone de pe glob, există curenți puternici (mai ales în zona plajelor cu ieșire la ocean). Astfel de “probleme” au ajuns în lumina reflectoarelor noastre toamna trecută, când voiam să ne alegem destinația pentru iarnă. Pe lista foarte scurtă era și Costa Rica, unde înotul în multe zone nu este recomandat. Cercetați cu atenție dinainte dacă există astfel de curenți în destinația aleasă. Aici găsiți un filmuleț care vă învață să ieșiți din apă în cazul în care ați intrat în aria curentului. Cel mai important este să nu vă panicați și, NICIODATĂ, să nu îi lăsați pe cei mici nesupravegheați/singuri în apă.

Valuri sau ape liniștite

Sper că nimeni nu mă poate contrazice, fiecare are farmecul ei bine-bine pus deoparte. Îmi amintesc ce bine ne distrăm în valurile jucăușe pe plajele așezate în bătaia vântului. De asemenea, atunci când vrei să faci o plimbare, seara, pe faleză, sunt mult mai impresionante valurile puternice decât o apă ca într-un lac.

Însă, dacă doriți să înotați, să vă relaxați, să conduceți bărci, să vă jucați cu plute, paddle-boards sau whatever, apele calme sunt cele potrivite pentru voi.

Siguranța în apă

Creaturi acvatice

Sursă: pexels.com

În multe ape – în aparență prietenoase – se scaldă meduze, care, deși în general nu sunt periculoase, pot să ne dea serios de furcă (mai ales în apele tropicale). Urmăriți cu atenție semnalizarea de pe plajă, însă nu o luați chiar de bună. De cele mai multe ori, este nevoie de cercetare suplimentară, întrucât nu toate plajele afișează semnele potrivite. În rest, un pic de grijă este bună și pentru evitarea aricilor de mare și a echinoidelor.

Desigur, nu toate vietățile din apă sunt unele de care ne ferim. Cea mai mare bucurie pe care o simt în larg sau, când sunt norocoasă, chiar de pe mal, este să văd delfini în salturi. Abia așteptăm să admirăm și balene, lei de mare și dugongi.

Existența salvamarilor

În ceea ce privește siguranța în apă, este bine de știut dacă pe plajă există salvamari – mai ales pe plajele cu valuri și stânci și mai ales pentru înotătorii începători.

Intrarea abruptă sau lină în apă

Acesta este un factor important mai ales pentru familiile cu copii. Pe scurt, intrarea lină în apă, înseamnă că părinții au șanse chiar să joace un șah sau să citească pe furiș câte o pagină din cartea lor preferată. Bineînțeles, cu toți ochii la copii. Intrarea abruptă în schimb, nu ne permite nici un strop de relaxare, mai ales în combinație cu o zi cu valuri.

Apă rece sau caldă

Bretania, Coasta de Granit Roz (cu ape reeeeci)

Insulele Canare și peninsula Bretania au plaje superbe, cu ape minunate, dar reci. Al naibii de reci. Noi iubim apele calde, așa că atunci când alegeți o destinație în care nu ați mai fost, e bine să aruncați un ochi aici , ca să vedeți mediile lunare de temperatură a apei. Dacă totuși mergeți la apă rece, vă puteți ajuta de un costum de neopren. Nu vă faceți prea multe griji, copiii sunt de multe ori mai puternici decât noi (entuziasmul de a fi în apă depășește disconfortul creat de temperatură). În plus, și momentul zilei influențează temperatura apei, la amiază apa fiind deseori mai caldă decât dimineața. Atenție, în zonele circulate de anumiți curenți, apa la o anumită plajă poate fi muuult mai rece decât în celelalte zone. Cel mai recent exemplu pe care îmi vine să îl împart cu voi este Porto Katsiki, din Lefkada, unde apa este rece ca zăpada, deși, în restul insulei, e super prietenoasă, de îți vine să mai ieși doar pentru cină.

Mareea

Privind cum dispare plaja, Mont Saint-Michel

V-ați gândit vreodată, atunci când mergeți la plajă, că ați putea să nu o găsiți? Și nu pentru că GPS-ul v-ar fi îndrumat greșit, ci doar pentru că ați ajuns la ora nepotrivită. Un exemplu bun este Saint-Malo, unde este cea mai puternică maree din Europa, însă și în Tailanda am avut aventuri de multe ori. Pe plaje precum Klong Dao, marea se retrage la reflux atât de tare, încât trebuie să mergi câteva sute de metri ca să poți intra în apă. Un avantaj al mareei, este în zonele în care se formează lagune, precum în Sotavento – Fuerteventura. Deși apele sunt bocnă, în lagune, fiind doar până la genunchi se înfierbântă imediat, transformându-le în cel mai fain set de piscine pentru copii.

Dar pe plajă cum e?

Umbră de-a gata sau umbrar

Dacă doriți să stați pe plajă (nu la plajă) la ore neortodoxe, trebuie să luați în considerare o mulțime de alți factori, precum:

  • expunerea plajei
  • densitatea vegetației
  • gradul de amenajare a plajei

Dacă nu e umbră, oricum, ia cu tine un umbrar de tip cort sau unul cu bețe de nisip, vă va salva multe ore de lenevit pe plajă.

Expunerea plajei

Aici e destul de simplă regula. Mai ales pe o insulă muntoasă, plajele cu expunere estică vor avea soare dimineața și umbră după-amiaza, iar cele cu expunere vestică, vor avea umbră dimineața și soare după prânz.

Același criteriu este important și dacă sunteți pasionați în special de un anumit moment al zilei – cum ar fi răsăritul sau apusul. Cele mai frumoase răsărituri le-am prins în Punta Cana, în Republica Dominicană, unde și fusul ne-a fost prieten. Ne trezeam cam cu 20 de minute înainte de răsărit și mergeam cu ochii mici să vedem cum se izbesc valurile de țărm, cum dă târcoale plajei același pelican negru, doar-doar mai prinde vreun pește și cum soarele ne spunea bună dimineața. Atmosfera era pur și simplu magică, mai erau doar 2-3 oameni, iar noi am fost pentru singura oară la All Inclusive, ceea ce însemna că nu trebuie să ne preocupăm de micul dejun, ci doar să mergem acolo și să alegem ce ne poftea inima.

În schimb, apusuri frumoase am văzut în multe locuri – insulele Canare (Gomera pe Valle Gran Rey, Tenerife – Puerto de la Cruz), Lefkada, Koh Lanta, de pe fiecare plajă în parte, Koh Lipe de pe limba de nisip și aș putea să vorbesc muuuult despre apusuri, de fapt, cred că chiar am să scriu un articol.

Plajele cu expunere sudică și cele cu expunere nordică vă pot oferi umbră mai devreme în a doua parte a zilei, respectiv în prima parte a zilei.

Vegetație sau zonă aridă

Rețeta perfectă pentru o plajă pe sufletul meu este cam așa: o mare caldă, limpede și lină, cu o culoare de la care nu îți poți lua ochii, un strat de nisip albicios, care scârțâie sub greutatea călcâielor, și încă o mare, de data asta de pini (mediteraneeni, australieni, toți ne plac). Vegetația presupune că poți sta ascuns de soare chiar și pe o plajă cu expunere nepotrivită pentru ora la care ai ales să o vizitezi. De asemenea, presupune loc special pentru hamac, fără să ai nevoie de bețe. Totuși, vegetația poate însemna și o densitate mai mare de insecte nesuferite, precum țânțarii, mai ales dacă plănuiești să fii în zonă la crepuscul. Iar de aici, intrăm într-o gamă largă de alte posibilități, despre care o să scriu într-un articol despre riscurile călătoriilor în zonele tropicale.

Nici “mările de nisip” nu sunt deloc rele. Ne-am dat cu toții de-a dura pe dune superbe, atât în Fuerteventura, la Corallejo, cât și în Franța – cele mai mari dune de nisip din Europa, Dunes du Pilat, în apropierea orașului Bordeaux.

Plaje sălbatice sau amenajate

Cred că nu mai are rost să vă povestesc cât de mult iubesc plajele sălbatice, lăsate exact așa cum sunt ele. În schimb, am un fel de alergie la cele amenajate la centimetru, și fug cât pot când le văd. Pe lungile coaste franceze (nu mă refer la sectorul Cannes – Monaco), asta am iubit cel mai mult. Majoritatea plajelor sunt lăsate libere și curate, doar cu nisip, apă și plante.

Nisip sau pietriș

Tenerife, Puerto de la Cruz, plajă cu nisip vulcanic

Sigur, ca să ne pregătim și repertoriul de jocuri, însă și ca să știm dacă avem nevoie de papucei de apă, de exemplu. De culori, nici nu mai zic, dar aveți în vedere paleta largă de la negru (nisip vulcanic Canare) până la alb fin și pietricele colorate sau chiar translucide.

Gol sau plin?

Plaje libere sau aglomerate

Plajele cu acces anevoios sunt mai libere, ca regulă generală. Din experiența noastră, dimineața, plajele sunt mai goale decât după-amiaza.

Cu sau fără haine

În funcție de preferințele voastre, e bine să vă faceți temele de acasă și pe tema asta, indiferent că preferați costumele normale, costumele islamice, vreți să faceți topless sau nudism. Fiecare țară are reguli destul de stricte în privința codului de conduită pe plajă, așa că în felul acesta puteți evita atât surprizele pudice cât și amenzile.

Cu sau fără corturi

Kara Dere, Bulgaria

Deși, din practica noastră, de cele mai multe ori legile referitoare la campare sunt vorbe în vânt, cu siguranță există și excepții. Așa că dacă doriți să rămâneți nopțile la plajă, în cortul vostru personal, în afara campingurilor autorizate, este bine să vă informați dinainte dacă este permis. O plajă cu corturi va fi una cu spirit mai liber, unde chiar, de multe ori, se practică nudismul. Dacă doriți câteva sugestii de campare, în apropierea României, vă las acest link, cu plajele sălbatice din Bulgaria, pe care noi le iubim. De asemenea, mi-ar fi plăcut să campăm în Koh Adang, arhipelagul Trang, Tailanda dar poate când mă fac mare (și curajoasă), pentru că nu ne plac șerpii veninoși din zonă. O altă plajă demnă de pus pe lista de wild camping este zona de nord din plaja Pefkoulia, Lefkada, Grecia, dincolo de partea amenajată cu terasa Deck.

Cu sau fără restaurante și beach bars

Sigur că să fii singur pe o plajă exotică bate orice film, însă ca filmul să fie bun, ai nevoie de hidratare și mâncare. Interesează-te dinainte cum e treaba pe plajă, ca să știi ce să iei cu tine. Dacă nu găsești nici o unitate de alimentație, și, mai mult, nici măcar vegetație, poate că o ladă frigorifică bine echipată îți va împlini visul de a petrece o zi întreagă la plajă.

Cu sau fără parcare lângă plajă

Direct proporțional și cu liniștea de pe plajă, noi iubim plajele la care se ajunge greu. Simți că merită tot efortul când vezi un peisaj virgin, care parcă te aștepta pe tine să îl vezi ca să fie complet. Însă recunoaștem, uneori e atât de bună și o plajă la care ajungi direct cu mașina, mai ales dacă ai multe de cărat cu tine sau dacă puiuții sunt deja obosiți.

Cu sau fără sporturi de apă

E important și din punct de vedere al practicantului, dar și din punct de vedere al celor care vor doar să stea la plajă și să înoate. Pe lângă faptul că aceste informații ne dau indicii despre starea valurilor și vântului, care altfel poate sunt mai anevoios de găsit, pe plajele bune pentru sporturi, locul de înot va fi bine delimitat și, în general, pe o porțiune mai îngustă, la mal.

Snorkeling

În cazul în care vreți să studiați fauna marină, cu siguranță cea mai bună transparență și cei mai frumoși corali îi puteți observa în zonele relativ liniștite. Coralii sunt formațiuni care apar în zonele tropicale și care creează dependență. Pe mine m-a fascinat în așa fel prima tură de snorkel, că mi-am dat seama abia a doua zi că la prânz se iese din apă pentru un pui de umbră, când nu înțelegeam de ce mă ustură spatele 😀 Unde mai pui că cei mici pot să înceapă practica în jurul vârstei de 3 ani!

Surf, windsurf, kitesurf

Deși cei mici nu pot practica aceste sporturi până în jurul vârstei de 7 ani, o vizită la plajele de surfing/windsurfing/kitesurfing poate fi o surpriză foarte plăcută pentru toată familia (chiar și din postura de spectatori). Noi am lansat zmeul nostru alături de toate celelalte zmeie, iar copiii sunt de fiecare dată foarte încântați să admire orice spectacol pe apă.

Plimbare cu barca cu motor

Există țări precum Grecia, unde puteți închiria o barcă cu putere a motorului de 30 de cai-putere (sau 15 cai-putere în cazul celor gonflabile) fără să aveți nevoie de permis. În alte locuri, precum în arhipelagul Trang, puteți merge cu taxi boat de pe o insulă pe alta. În Tailanda, poți închiria un long-tail boat cu tot cu șofer pentru o zi întreagă. Oricum ar fi, o plimbare cu barca este spuma excursiilor pe insule sau, pur și simplu, în zonele cu multe plaje, așa că luați în considerare o zi dedicată apelor din larg.

Alte sporturi de apă

Mai ales în golfuri mici, puteți să vă distrați cu o mulțime de alte activități precum plimbarea cu caiacul sau cu paddle-board-ul.

Atmosfera generală

Aici contează mult ce fel de plajă vă doriți. Pe lângă gradul de amenajare, contează mult și atmosfera generală, care este dată de genul de construcții existente pe plajă (dacă există) și de oamenii care frecventează locul. Hippy sau mai classy, sălbatică sau amenajată, există plaje pentru toate gusturile și e păcat să ajungem tocmai pe cea nepotrivită.

Doamne, cât aș putea vorbi despre plaje. Fără să mă opresc, nici din scris, nici din zâmbet, amintindu-mi de ele.

Nu îmi pot imagina o lume fără plaje. Le vânez dintotdeauna, dar mai ales de când cei mici ne-au venit alături. Cu siguranță reprezintă obiectivul nostru preferat, pentru joacă, meditație, relaxare, sporturi, conexiune, fotografie, libertate.

Plaja este locul în care totul pare simplu. Așa că sper să le găsiți pe cele potrivite familiei voastre.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.