Asia

Cum a fost călătoria noastră în Asia pe timp de coronavirus

Ne-am întors de fix o săptămână. Nu prea aveam poftă, sincer, de orașul gri, de rămășițele de iarnă, de acomodarea la fus. Mă entuziasmam doar la gândul că am atâtea proiecte de început, că puiul C. va începe grădinița, că ne vom vedea cu toți prietenii și că vom face multe nebunii. Dar, iată că, fix acasă am ajuns să ne ferim cel mai mult de coronavirus. Pentru că doar ce a ajuns și aici și trebuie să fim mână în mână cu sistemul pentru a încetini ritmul de răspândire, ca să fim cu toții bine. Adică, ne izolăm pentru a fi împreună, ce drăguț, nu?

Am văzut multe postări care instigă la ură, de judecată la adresa persoanelor, că fac aia, că fac cealaltă. Dacă ne-am vedea mai mult de grădina noastră și am fi fiecare responsabil pentru sine, ar fi suficient la nivel de societate. Educația se face pas cu pas, se transmite de la persoană la persoană, nu arătând cu degetul pe rețelele de socializare ca să strângem like-uri. E nevoie să reînțelegem sensul de comunitate, să învățăm că paza bună trece primejdia rea și să fim un pic isteți.

Credeam și că n-o să scriu despre coronavirus. În general, nu scriu despre temele actuale, de fapt, în general, habar n-am care sunt alea, eu sunt cu curentul meu. Îmi place să scriu despre ce mă bucură, ce mă face să visez mai departe, ce mă gândesc că i-ar ajuta și pe ceilalți. Dar de un subiect pandemic nu prea poți să fugi, așa că m-am resemnat și eu, cu gândul că poate mai relaxez un pic ce mai e de relaxat și mai responsabilizez ce e de responsabilizat.

Despre călătorie

Călătoria noastră a început pe 14 ianuarie. Știam deja că vom anula o parte din călătorie, și anume cea din Borneo, pentru că se înregistraseră 3 cazuri de virus polio derivat din vaccin în Sabah, regiunea pe care ne doream să o vizităm. Fiind o situație foarte recentă, nu știam cum va evolua și dacă se vor înmulți cazurile, așa cum s-a întâmplat în Filipine, așa că am luat decizia să mergem altădată în Borneo.

Thailanda

Nici nu auzisem de coronavirus, mai exact de covid-19 atunci. De fapt, nici nu știu dacă purta deja un nume. Curând, am început să aflăm de acest virusel mârșav, culmea, din România, de la familiile noastre care se uitau pe la știri. Noi eram în Koh Lanta și ne durea la bască. Nimeni nu avea vreo îngrijorare acolo pe atunci. Ce-i drept, asta se întâmpla acum o lună jumătate, când Thailanda avea doar vreo 2 cazuri și alea importate direct din China, iar acum, după ce a trecut timpul, Thailanda încă o duce destul de bine. Nu cunosc exact ce măsuri au luat, eu cred însă că și clima tropicală este un factor care nu permite virusului să trăiască mult timp în afara gazdelor, ceea ce încetinește ritmul de răspândire. Epidemiologii însă, nu s-au pronunțat încă, mai așteptăm.

Odată cu noul an chinezesc, câteva dintre persoanele foarte expuse, de genul lucrătorilor la cafenele, restaurante și așa mai departe au decis să poarte mască, pregătiți pentru turiștii din China, dar chinezi am văzut mult prea puțini. Nu că mi-ar fi fost dor de grupurile de chinezi :D, însă nu ai cum să nu le remarci lipsa.

Ușor, ușor, epidemia a căpătat proporții în Wuhan. Citeam despre măsurile extremiste și ni se părea teribil ca oamenii să fie captivi. Încă nu puteam concepe dimensiunea fenomenului, așa că ne părea doar rău de oamenii închiși acolo, părea ceva din altă lume. Știam că țările din jur au început să facă totul felul de verificări pentru cei care vin din zonele afectate, și urmăream cu interes Singapore, care părea că are ceva cazuri raportate la numărul populației, însă nimic îngrijorător.

Malaysia

Pe 12 februarie am părăsit Thailanda și am ajuns în Malaysia. Malaysia avea la momentul ăla în jur de 20 de cazuri, dintre care doar unul singur în Kuala Lumpur, așa că am mers relaxați. Aeroportul din Krabi nu l-am găsit cu nimic schimbat, în schimb, în Kuala Lumpur ni s-a luat temperatura, erau scannerele termale în funcțiune și ceva oameni cu măști. Orașul mi s-a părut destul de liber, ceea ce, de altfel, a fost o bucurie. Locurile de joacă sunt uriașe și nici ele nu erau deloc aglomerate. Nu prea am vizitat spații închise, majoritatea activităților ni le-am desfășurat în aer liber, însă, de exemplu, la intrarea în acvariu, din nou, ni s-a luat temperatura, ceea ce mi se pare că ar fi o măsură bună oricând și oriunde, nu doar în cazul unei epidemii. Acolo am aflat și care ar fi temperatura de la care te trimit acasă – 37.4. Eu aveam 37.0 că de, eram foarte tropicală, nu e prea ușor să pășești pe lângă ecuator alături de 2 copii dornici de aventură fără să transpiri. La intrările în malluri și alte clădiri cu ecrane mari rulau imagini despre cum să te speli corect pe mâini, cum să folosești corect masca și cum să te protejezi de virusache. Am mers foarte mult pe jos, am stat în aer liber și natură, am încercat să evităm aglomerațiile, însă au fost necesare vizite la supermarketuri și restaurante.

În timpul roadtripului nostru din Kuala Lumpur în Cameron Highlands, care se află în zona de munte, am avut ca primă oprire o plantație de ceai uriașă, care are și o ceainărie deloc boemă, unde am făcut prima oprire. Ni s-a părut oribil de aglomerat și erau și mulți oameni care tușeau. Probabil că de acolo au contractat ceva și micii noștri care au fost mucoși vreo 2 zile. Toate bune și frumoase, nimic amenințător. În Singapore, cazurile crescuseră destul de mult, erau în jur de 70. Nu ne gândeam să anulăm, însă eram cu ochii în 4 pe situație. Între timp, am hotărât să înlocuim săptămâna planificată în Borneo cu Bali. Căci, da, habar nu aveam unde să mergem.

Bali

În Bali ne doream demult să ajungem, înainte să se “strice”, însă mereu l-am evitat iarna, fiind sezon ploios. De data asta, ne-am asumat riscul și ce bucurie! Păcat doar că nu am făcut asta mai devreme. E minunat să dea o ploicică seara, să fie aerul ușor răcoros și să poți dormi cu aerul condiționat închis, sau să privești de pe o terasă prietenoasă cum pică ploaia peste lanurile de orez. Revenind; că m-a luat valul.

Am plecat în Bali. În aeroport nu ni s-a luat temperatura, oamenii păreau destul de relaxați, însă nu am avut timp să observăm prea mult din atmosferă sau din măști, pentru că și balinezii – ca în toate celelalte aeroporturi pe care le-am vizitat în Asia – au linii speciale de prioritate, unde sunt încadrate și familiile cu copii până în 5 ani, așa că în 5 minute am depășit zona de securitate. Zborul nu a fost aglomerat. Indonezia banase deja toate zborurile dinspre China și nici nu avea vreun caz raportat. Am completat niște hârtii în care declaram că nu suntem purtători de coronavirus (how should I know?) și aia a fost. Bali a fost o bijuterie, dar despre asta vă povestesc altădată. Nu am găsit deloc dezinfectant de mâini, ale noastre se cam terminaseră, dar le-am folosit cu prudență și am zis că luăm din următoarea țară. Nici urmă de panică aici, am ieșit cu totul din bula coronavirusului cât timp am stat în Bali – în zona Ubud.

Singapore

A venit și momentul Singapore. Am luat decizia un pic mai greu, așa e când călătorești cu cei mici. Puteam să ne asumăm pierderea banilor, nu ar fi prima oară când o facem din motive de epidemii/boli dubioase, însă știam cum pare situația atunci când citești, și cum e de fapt când ești acolo, din experiențele trecute. Singapore avea un pic peste 90 de cazuri atunci când am sosit noi, dintre care mai mult de 60 erau deja vindecate.

Oamenii păreau că își poartă traiul perfect normal. Șoferii, o parte dintre vânzători și ospătari, în general, persoanele care au contact des cu alte persoane, purtau măști, însă nu neapărat. Taxiul care ne-a dus de la aeroport la cazare, avea și niște afișe înăuntru pe care scria că șoferul ne va cere numerele de telefon pentru “tracing contacts” în caz de ceva. Însă nimeni nu ne-a cerut nimic.

Nu am putut evita mulțimile din interior chiar de tot, deoarece nu am avut bucătărie și am mâncat la restaurante/food courts. Nu am stat lângă nimeni care părea bolnav sau care tușea, de fapt nici nu prea am auzit oameni tușind în interior, iar mesele erau dezinfectate foarte des. Nici dezinfectant nu am mai cumpărat, pentru că îl găseam peste tot la discreție și pentru că erau toalete absolut peste tot, curate și foarte bine dotate. Ni s-a luat temperatura și la intrarea în 2-3 restaurante, însă au fost excepția și nu regula. Unele evenimente au fost anulate, precum Spectra – Laser & water show, așa că avem un motiv numai bun să ne întoarcem, în vremuri mai liniștite.

Cum au fost zborurile?

În toate aeroporturile am fost întrebați dacă am călătorit în ultimele 14 zile în zonele infectate, pe atunci era vorba doar de zonele din China, ulterior s-au adăugat zonele din Coreea de Sud. Zborurile au fost în general libere, ca și aeroporturile, o dată din cauza virusului, o dată din cauza orelor de zbor pe care ni le-am ales. Zborurile spre Thailanda, cu Qatar, au fost așa cum ni le aminteam, pline de pasageri. Cu Air Asia, zborul Krabi – Kuala ceva mai puțin aglomerat, însă la zborurile Kuala – Bali și Bali – Singapore, navele au fost destul de pline.

Cel mai gol avion în care am zburat vreodată a fost cel de pe zborul Singapore – Doha – ne-am simțit ca și cum am avea zbor privat. Cred că am fost un pic peste 70 de oameni într-o navă de dimensiuni mari, adică am ocupat 15-20% din avion. Pentru mici a fost fabulos, căci au putut vedea pe orice geam și-au dorit, cum arată dedesubtul.

Am recuperat în schimb pe ruta Doha-Bucuresti și pentru prima oară am simțit pericolul. Îngrijorarea de pe chipul oamenilor, câte o tuse neacoperită de mască, aglomerația, Otopeniul fără scannere termale, bagajele de la 3 zboruri mari îngrămădite pe o singură bandă, ca să stăm cu toții ca la horă, de vis, doar acasă e așa de bine.

Cum ne-am protejat?

Ne-am spălat pe mâini mai des decât de obicei și am folosit dezinfectant mult mai des decât de obicei. Am mers muuult pe jos, am făcut zeci de mii de pași pe zi. Am stat mult în natură, cât mai puțin în spații închise și aglomerate. Am băut apă și am mâncat multe fructe și legume proaspete. Am încercat să dormim suficient și să păstrăm distanța cu persoanele care tușesc/strănută și nu poartă mască.

Acum, acasă

Și iată-ne ajunși în țară. Vreau să zic că nu ne uităm la televizor și ne selectăm destul de bine informația, adică citim doar din surse oficiale și articolele interesante pe temă. Însă cred că e ceva contagios în coronaviroza asta, care se ia atunci când ești român sau ai ajuns pe plai românesc. Frica. Frica de comportamentul oamenilor în caz de criză, frica pentru cei dragi din categoriile de risc, frica de iresponsabilitatea celor care mint și infectează mai departe, frica de a fi captiv pe perioadă nedeterminată.

Pentru noi, călătoria în Asia a fost în grafic. Am fost ceva mai prudenți și mai atenți la igienă față de norma pe care o adoptăm în general, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Multe zboruri au fost anulate, însă spre norocul nostru, nici unul de-al nostru. Ba chiar, poate că am și obținut deal-uri mai bune având în vedere situația. Mulți dintre oamenii cu care am vorbit se plângeau de efectul coronavirozei asupra turismului din țara lor, noi l-am resimțit doar pe alocuri.

Situația este în permanentă schimbare, așa că nu îmi permit să dau sfaturi. De fapt, cred că nici altfel nu mi-aș permite. Vă doresc doar să fiți în siguranță oriunde v-ați afla și, vă rog, informați-vă numai din surse oficiale.

Pe curând!

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.