Activități pentru cei mici Călătorii și aventuri Cărți pentru copii Parenthood Roadtrips

Ce cărți luăm cu noi în road trip sau avion – sugestii pentru copiii mai mici de 6 ani

Nu există călătorie în care să nu luăm după noi o colecție întreagă de cărți. Niciodată nu mi se par suficiente, pentru că suntem fani compleți ai lecturii, dar trebuie să ne adaptăm la limitările spațiului. Pentru zilele în care vrem să citim și să facem activități după cărți, aleg titluri care mă inspiră și, în general, povești lungi. Pentru drumul propriu-zis, fie el cu mașina, avionul sau chiar trenul, aleg alte tipuri de cărți, interactive, mare parte dintre ele fiind o idee la fel de bună pentru o dimineață leneșă sau pentru o după-amiază în familie.

Povesteam aici despre ideile de activități pe care le propunem în road trips. Pentru că mai mulți dintre voi ați cerut detalii, vă las următoarele sugestii de cărți pe care nu le lăsăm acasă atunci când plecăm la drum.

Cărțile cu autocolante

Parteneri grozavi în călătorii, atât în mașină, cât și în avion, pot ține ocupați copiii o vreme bună. Nouă ne plac foarte tare seriile cu autocolante refolosibile, mai ales că așa optimizăm și bagajul :D, cum sunt cele pe diverse teme precum plantele din grădină, anotimpurile sau călătoriile în spațiu.

O altă carte cu abțibilduri care a venit cu noi în ultima călătorie este chiar un atlas cu autocolante de la National Geographic Kids, care include și hărți ale lumii și ale fiecărui continent în parte.

De asemenea, vă recomand cărțile cu steaguri, care ajută copiii să asocieze o țară cu un simbol și să o recunoască mai ușor. Plus că este un exercițiu bun și pentru noi adulții, eu recunosc, mai am multe steaguri de învățat.

Cărțile cu abțibilduri de la National Geographic Kids nu ne lipsesc din bagaj, pentru că avem variante care să ne satisfacă dragostea pentru dinozauri, pentru animale fioroase sau drăgălașe.

Cărți despre emoții

Atunci când stai efectiv toată ziua în aceeași formulă (oscilațiile sunt excepții), apar multe emoții care merită înțelese, acceptate și discutate. Pentru că și noi părinții suntem copleșiți de multe ori, găsim mereu sprijin în cărțile care ne propun activități de gestionare a emoțiilor, pe care le putem lucra împreună, mai ales atunci când ne întâlnim cu o emoție puternică precum furia, invidia, tristețea. Că la bucurie știm cu toții cum să răspundem :).

O carte despre emoții, în versuri, care poate fi citită și copiilor mai mici găsiți aici, iar pentru copiii mai mari, o idee bună sunt caietele Filliozat, care tratează teme precum frica, conflictele dintre frați și surori, furia și emoțiile în general.

Cărți cu activități

Labirinturi, activități de numerat, activități de găsit diferențe între imagini, toate sunt activități care îi încântă pe cei mici și fac drumul să treacă mai ușor. Noi am avut și dimineți în care ne-au fost tare folositoare, de exemplu când a lovit canicula și nu am ajuns la plajă în timp util sau când ne trezeam prea târziu ca să mai avem timp de o activitate în afara casei până la ora prânzului.

Pentru copiii pasionați de vehicule, găsiți o mulțime de provocări în această carte despre mijloace de transport. Pentru copiii care preferă animalele, puteți folosi cartea cu animale sălbatice sau cea cu animale de fermă ca punct de plecare în multe discuții despre lumea înconjurătoare.

Cărți cu sunete

Le declar “salvatoarele” în mașină, iar plusul este că putem oricând să adăugăm la colecție o carte nouă, indiferent din ce țară. Preferatele noastre sunt cele cu animale, pentru că sunt și cele mai amuzante, dar ne distrăm de minune și cu cărțile cu sunete de mașini sau cu diverse sunete din viața de zi cu zi. Ați zice că sunt mai potrivite pentru copiii mici, însă eu vă garantez că și copiii de 4-5 ani sunt încă la fel de fascinați ca în prima zi.

Cărți de colorat

Nu suntem neapărat adepții coloratului în contur, încurajăm creativitatea și mereu luăm după noi acuarele și blocuri de desen, foi albe și culori de tip piatră, culori cerate mai nou și culori normale. Dar din când în când, ne relaxează să colorăm compoziții create de altcineva, mai ales dacă urmează o temă care ne place, precum animalele din jurul lumii.

Atlase și cărți despre geografie

Copiii mei sunt pasionați de hărți și tind să cred că am și eu un merit în toată treaba asta. De fiecare dată când vizităm o zonă nouă, ne uităm împreună pe hartă, vedem ce atracții găsim în jur, ne uităm la numele regiunilor și orașelor și studiem formele de relief, apele, distanțele. Nu există călătorie în care să plecăm fără măcar un atlas, pe care să urmărim mai bine traseul pe care ni-l propunem.

Una dintre variantele pe care vi le recomandăm este aceasta, din care am aflat lucruri interesante despre fiecare țară în parte. Un atlas care răspunde multor întrebări precum care sunt cele mai lungi migrații, unde este cel mai fierbinte loc de pe pământ, care sunt cei mai activi vulcani și care sunt cele mai periculoase animale este acesta, în colaborare cu editura DK. Și, desigur, atlasul de la National Geographic Kids este o idee bună pentru introducerea în lumea hărților și geografiei.

Cărți de tip puzzle

O serie potrivită pentru copiii mici, pentru inițierea în jocul cu puzzle-uri este reprezentată de aceste cărți faine care conțin și suport pentru piesele de puzzle din interior, astfel că nu le veți rătăci prin bagaj. Piesele sunt mari, așa că sunt potrivite chiar de la 1 an, cât timp sunteți în preajma copiilor și ajută atât la recunoașterea imaginilor cât și la dezvoltarea motrică.

Cărți cu povești

Aici am o întreagă colecție de prezentat, care necesită muuulte articole dedicate, așa că voi reveni curând cu mai multe recomandări, atât pentru copii foarte mici, cât și pentru toddleri și preșcolari.


Totdeauna este un moment bun să cumperi cărți. Cu atât mai mult, atunci când le putem achiziționa și la un super preț. Săptămâna aceasta găsiți o selecție uriașă de cărți pentru copii de la editura Litera cu reducere de 50%.

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

You may also like...

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.