Viața la oraș

Campania “Strânge după câinele tău”

De ceva timp, visez din nou la un oraș pentru oameni. La un oraș în care să îmi fie drag să ies pe stradă, să nu gonesc grăbită până ajung într-un parc, doar ca să uit în ce țară mă aflu, pe trotoarele căruia să pot circula în siguranță, fără să îmi iasă vreun cablu de alimentare în față și fără să ocolesc 10 mașini parcate la mai puțin de 30cm de pereții caselor și, bineînțeles, fără să îmi fie teamă că dacă ridic privirea după vreun arbust de iasomie care umple aerul cu primăvară târzie, că s-ar putea să am “norocul” să calc în excrementele cățeilor din cartier. După cum zice și versul, “Eu nu sunt cetățean universal, sunt român/ Și mă strădui, cum pot, în continuare să rămân”. Dar, zău dacă nu îmi vine de cel puțin 5 ori pe zi să schimb țara!

Până una alta, mi-a apărut în cale o inițiativă civică minunată. Numele proiectului este “Grow Up Romania” și spre bucuria sufletului meu, se preocupă întocmai de problemele care mă supără zilnic și îmi dau speranță că putem face mai bine. Că și România are o șansă să se numească civilizată, și, până una-alta, și Bucureștiul are o șansă să devină orașul în care să poți locui măcar, dacă nu să îți dorești din toată inima. Ultima campanie este una pe care o susțin înzecit, pentru că nu am găsit încă o soluție la această problemă nici măcar în mini-complexul în care locuim (și care are mai puțin de 200 de locuitori): Campania “Strânge după câinele tău”!

Problema este veche și destul de globală. Alte state s-au descurcat ceva mai bine decât noi, unii prin soluții radicale, alții prin amenzi și mișcări civice. Ce-i drept, e greu să intervii în principiile bine înrădăcinate ale unora, de fapt, mai degrabă în lipsa lor și să îi faci să depună un efort pentru societate și pentru ceilalți locuitori ai orașului. Recunosc, înainte să am copii, mă uitam mai mult spre cer decât spre trotoar și nu conștientizam cât de multe pericole sunt la tot pasul. Însă nevoia te învață, iar mâine chiar și tu, posesorul de câini, poți suferi consecințele faptelor tale.

Cercetând puțin istoricul acestor probleme, am aflat o grămadă de lucruri interesante. Spre exemplu, în Brunete (Spania), un orășel cu doar 10 000 de locuitori, s-a implementat următoarea metodă. Posesorii de câini erau urmăriți și cei care nu strângeau după cățelul lor, primeau drept cadou prin poștă, un pachețel cu excrementele cățelului, cu titlul de “Lost Property”. Nu zic, aici ar fi destul de greu de implementat așa ceva, însă metoda aceasta a fost cea mai eficientă, numărul de oameni care strâng după animalul lor crescând cu 70%. Alții au colorat excrementele cu sprayuri, pentru a atrage atenția asupra gravității problemei și pentru a ieși clar în evidență cât de mulți oameni nu strâng fecalele animalelor de companie (UK). Alții au dat amenzi de 500$. Alții au organizat tombole și loterii pentru săculeții cu excremente aduși la ghene (Taiwan). Cert e că fiecare a încercat să educe populația într-un fel sau altul și că acum, a venit și rândul nostru.

Problema cu acest obicei nu este doar de ordin estetic sau olfactiv, nici măcar că este ilegal nu e principalul motiv de supărare, ci că excrementele nestrânse ale câinilor pot pune serios în pericol sănătatea noastră, a copiilor și, ironic, chiar a câinilor, fiind un posibil focar de E-coli, Salmonella, Giardia, viermi intestinali. În plus, dacă ne raportăm și la spațiile verzi sau acvatice, fecalele câinilor sunt poluanți cu nitrogen și fosfor și, în nici un caz, nu fac bine solului, fiind “îngrășăminte” sau alte mituri din categoria consolărilor inutile.

Câine cu stăpân; Sursă: pixabay.com
Câine cu stăpân; Sursă: pixabay.com

Cum putem ajuta?

1. Împarte flyere persoanelor cu câini. Informează-i despre dreptul tău și al lor de a trăi într-o societate civilizată.

2. Lipește posterele la ieșirea din bloc / în lift / la avizier, cu acordul asociației de proprietari, pentru a încuraja posesorii de câini să plece la plimbare echipați cu materialele necesare și să le folosească adecvat.

3. Trimite sesizări Primăriei de Sector. Coșurile cu pungi pentru excrementele cățeilor vor fi de folos celor care și-au uitat materialele necesare acasă.

4. Promovează campania „Strânge după câinele tău” online (Facebook, Instagram) și offline (cabinete veterinare, magazine pentru animale).

București încă e un oraș în care cred. Oamenii Bucureștiului își pot aminti de plăcerea de a fi parte dintr-o comunitate în care să le zâmbească celorlalți, să li se întoarcă zâmbetul și să știe că sunt în siguranță, într-un oraș, mai presus de toate, al oamenilor lui. Hai să creăm împreună ceva frumos!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *