București Natură România

Balta Comana în imagini. Păsări și rozătoare.

Mă topesc de drag când reușesc să surprind fauna în splendoarea ei. Aș sta ore întregi să contemplez animalele sălbatice, păsările care vin să își hrănească puii, șopârlele care se sperie de mine când încerc să mă apropii să le văd mai bine. Și încerc să le insuflu asta și celor mici, deși ei se pare că o au în sistem chiar mai bine decât noi. Ador lumina din ochii lor când observă un animal sau o pasăre pe care o știu doar din cărți sau recunosc un ciripit de pasăre înaintea mea.

Într-o după-amiază, ne-am pornit special ca să mergem la baltă pentru observat păsări și nu am fost dezamăgiți. Unele au acceptat cu plăcere ședința foto, altele au fost un pic cam grăbite, însă, toate fără excepție, sunt incredibil de frumoase.

Și drumul ne-a rezervat surprize plăcute. Cel mai mult m-am bucurat când am văzut o căprioară traversând șoseaua, care efectiv ne-a tăiat calea. În rest, copiii au fost foarte entuziasmați de puii de barză care își așteaptă pofticioși mama, prezenți în toate satele din jur.

Iată ce puteți observa în Balta Comana.

  • Egrete mici. Sunt multe și superbe.
Egretă mică, uitându-se în oglindă
  • Egretă mică, visătoare.
  • Păsări la șezătoare: stârci, țigănuși și lișițe;

  • Stârci care țintesc la fix broaștele.
  • Țigănuși la plimbare.
  • Păsărele mici cu triluri vesele.
  • Probabil bizami îndrăzneți sau relaxați;

Le-am admirat pe toate, iar pe final le-am observat luându-și cina.

Sigur ne vom mai întoarce. Vouă ce vă place să faceți la ieșirile în natură?

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published.