Pentru că ne place mult de tot să petrecem timp afară, luna septembrie nu trebuie să treacă fără a o onora cum se cuvine. Facem tot posibilul să ieșim atât dimineața, cât și după-amiază în aer liber, cu o mică pauză la prânz, pentru somn și masă.

În general, fac o listă cu idei pentru a nu le pierde, pe care o citesc atunci când rămân fără inspirație. Aceste activități nu dau greș niciodată când ies cu artistul meu de 16 luni. Întrucât marjele de dezvoltare sunt mai generoase la această vârstă, se poate ca al vostru copil să fie interesat mai repede sau mai târziu de aceste activități. Pe multe dintre ele, le-am început de devreme, astfel încât puiul meu s-a acomodat cu ideile respective și a căpătat o curiozitate în a le practica, atunci când s-au format sinapsele necesare.

Cu ce ne ocupăm timpul în aer liber?

  1. Mingea! – Este distracția numărul 1. Aș putea afirma că este chiar jucăria preferată a puiului meu. De orice mărime, culoare, cu orice textură, mingea este aliatul perfect atunci când îți dorești o ieșire energică, dar într-un spațiu mai restrâns. Mie îmi place la nebunie, deoarece așa își dezvoltă atât coordonarea ochi-mână, ochi-picior, simțul echilibrului, înțelegerea traseului unui obiect și, în același timp, implică modul de interacționare cu ceilalți (a oferi și a primi pase). Noi folosim tot felul de mingi, de la cele de ping-pong sau cele mici cu luminițe, până la mingi de basket; mingi moi, cu care ne jucăm mai ales în casă sau în apă, dar și mingi tari, pe care le lovim cu piciorul și care au o direcție mult mai precisă.

    Sursă foto: pixabay.com
    Sursă foto: pixabay.com
  2. Baloane de săpun Prima mea încercare cu baloanele de săpun, a fost pe la 5-6 luni ale puiului. Bineînțeles, eu suflam pe atunci în soluție. Din păcate, nu a fost o activitate foarte apreciată. Totul a decurs ok, până în momentul în care puiul C. și-a dorit să atingă unul, care, evident, s-a spart! Puiul a fost tare mâhnit și a plâns deoarece i-a fost greu să înțeleagă că baloanele dispar când le atingi. L-am înțeles din toată inima, și mie mi-ar plăcea să existe niște baloane de săpun care să tolereze căldura pielii (ulterior am descoperit că chiar există așa ceva – baloanele din soluție de silicon, însă nu știu cât de prietenoase cu mediul sunt). Apoi, am revenit când și când cu această activitate, pe care acum o putem face și o oră încontinuu. C. a învățat să sufle și să facă baloane el singur. Este foarte distractiv, învață despre efemeritatea lucrurilor, despre importanța suflului la un anumit unghi pentru a face baloanele și, bineînțeles, este o oportunitate bună pentru a alerga după ele.

    Sursă foto: pixabay.com
    Sursă foto: pixabay.com
  3. Desenatul cu cretă  O activitate foarte creativă, atât pentru copii cât și pentru părinți, este, de asemenea, una dintre preferatele noastre. Pe lângă contribuția în dezvoltarea imaginației, copiii învață astfel despre culori, despre reprezentările obiectelor, despre coordonarea ochi-mână, despre generozitate (mereu se adună un mic grup de copii în jurul găletușei cu cretă 🙂 ). Bineînțeles, cu timpul, copiii învață să își exprime sentimentele și gândurile cu ajutorul desenelor, aceste activități fiind posibile cu mult înaintea învățării scrisului și cititului. Astfel, cu cât puii sunt încurajați de timpuriu să folosească diferite instrumente de desen, cu atât le va fi mai ușor să câștige control asupra bucăților de cretă/creioanelor/pensulelor. C. a început să “deseneze” liber de pe la 10-11 luni, prima oară făcând numai linii simple. Acum, e la pasul în care a învățat să facă linii curbe din imaginația sa (spirale, cercuri etc.) și este extrem de încântat. Arta desenului este un subiect bun de conversație, putând transpune în cuvinte ceea ce desenează copilul, urmând ca apoi, când acesta mai crește, să ne povestească despre ce reprezintă desenele sale, ajutat de noi, părinții, cu întrebări.

    Sursă foto: pixabay.com
    Sursă foto: pixabay.com
  4. Colecționarea de diverse obiecte – Pietricele, scoici, flori, iar acum că este toamnă, castane, frunze uscate, ghinde – toate acestea reprezintă bune ocazii de cunoaștere a naturii și de apropiere de aceasta. Diferitele forme, texturi, mărimi pot fi baza unei discuții bogate între părinte și copil, pornind de la informații practice despre ciclul vieții în natură, până la povești imaginate – de unde vine toamna? sau experimente: radiere din castane decojite, sfârâmarea frunzelor, pictarea pietrelor sau orice altă idee vă surâde.

    Sursă foto: pixabay.com
    Sursă foto: pixabay.com
  5. Triciclete fără pedale, mașinuțe fără pedale – această vârstă este perfectă pentru introducerea diverselor articole sportive, prin care cei mici pot învăța despre echilibru, iar vremea blândă de afară încurajează astfel de activități. C. exersează regulat în fața blocului, mersul pe diverse dispozitive, atât pentru vârsta lui cât și pentru copii mai mari (gen trotinete). Familiarizarea timpurie din propria dorință îi aduce informații despre modul corect de folosire a jucăriilor și consider că îl va ajuta mai apoi, când va avea și abilitățile necesare pentru a “conduce” vehicului respectiv. Tricicletele fără pedale în schimb pot fi folosite cu succes de orice copil umblător, fie că merge singur sau cu ajutor.

    Sursă foto: pinterest.com
    Sursă foto: pinterest.com
  6. Labirintul din frunze – Frunzele uscate sunt un bun material de construcție pentru bazele activităților copiilor, după cum probabil vă aduceți aminte din propria copilărie. De îndată ce vor cădea mai multe frunze, puteți construi un labirint de frunze uscate, așteptându-vă copilul la capătul acestuia și încurajându-l să îl parcurgă corect. Labirinturile ajută la coordonarea vedere-mișcare, rezolvarea problemelor de bază și aptitudinii de luare a deciziilor. Ca să nu mai vorbim de construcția în sine, care va fi un mod de conectare minunat între părinte și copil :).

    Sursă foto: pinterest.com
    Sursă foto: pinterest.com
  7. Grămada de frunze – Fără să aibă nevoie de o prezentare propriu-zisă, cu toții cunoaștem grămada de frunze în care putem țopăi, sări, arunca pe burtă, pe spate sau în picioare. Noi abia așteptăm să cadă frunzele, ca să ne putem distra împreună cu această activitate, care scoate copilul la iveală și din cei mai ursuzi oameni, sunt sigură! Nu știu exact ce aptitudini dezvoltă, însă cu siguranță este un prilej minunat de conectare a adulților cu copiii și de distracție maximă!

    Sursă foto: pixabay.com
    Sursă foto: pixabay.com
  8. Nimic – Mergeți în aer liber și nu faceți nimic. Relaxați-vă, îmbrățișați-vă și lăsați copilul să preia conducerea. Are nevoie de aceste pauze care îi stimulează imaginația și îi permit să contempleze mediul, să observe furnici, frunze care cad, avioane care lasă urme pe cer, bebeluși care dorm în brațe și mamele care zâmbesc pruncilor cu căldură.

    Sursă foto: pixabay.com
    Sursă foto: pixabay.com

Câteva sfaturi pentru părinții de toddleri:

  • Fiți răbdători cu copiii voștri mereu, dar mai ales când introduceți o activitate nouă. Nu toți copiii au același ritm de dezvoltare. În plus, copiii au nevoie de timp pentru a înțelege și a aplica toate aceste concepte noi. Dacă observați că puiul vostru nu este atras de o anume activitate, sau ceva îl frustrează (precum am pățit noi în bebelușie cu baloanele de săpun), reveniți cu activitatea respectivă în câteva săptămâni, până puiul este interesat.
  • Faceți un orar al activităților. Astfel nu veți rămâne niciodată în pană de idei și veți varia zilnic activitățile. Faceți pauză între activități, lăsați copiii să digere ceea ce învață. Astfe, permiteți copilașilor să nu se plictisească dar și să dezvolte interes pentru o anume activitate.
  • Interactivitate și conexiune. Dincolo de toate lucrurile pe care copiii le experimentează și învață, unul dintre avantajele cele mai mari ale acestor activități este crearea unui cadru intim între părinte și copil. Fiind foarte greu să fim mereu prezenți (mai apare o grijă, un telefon de dat, ceva de planificat care ne ocupă gândurile), activitățile ne încurajează să fim 100% lângă copil, trăind și simțind experiența odată cu el. Vorbiți cu copilul vostru, explicați-i cum se face o anumită activitate, încurajați-l atunci când reușește să facă ce și-a propus

Bucurați-vă de toate momentele acestea care trec mult prea repede. Fiți acolo pentru copilul vostru, râdeți împreună, tăvăliți-vă prin frunze și jucați-vă din toată inima! Cu cât mai multă joacă, cu atât mai puternice vor fi rădăcinile și conexiunile puilor. Voi cum vă jucați?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *