Cum faci față murăturilor sau ghid de viață bună în București

În România, există două feluri de murături: cele care taie greața – la borcan și cele care o produc – la ghișeu. Mai demult, iubeam cu pasiune Bucureștiul. Eram atât de fascinată de ce are de oferit, încât pur și simplu treceam peste orice neajuns foarte ușor. Cum probabil li se întâmplă tuturor, odată ce apar copiii, nu mai poți trece la fel de lejer cu vederea toate neregulile din societatea noastră. Cel mai dureros este că la nivel individual, oamenii nu vor să se schimbe. Șoferii nu dau prioritate la trecerile de pietoni, oamenii de la casele de marcat nu vor să zâmbească și să te salute, posesorii de câini nu vor să strângă după animalele lor, părinții nu vor să își îndrume copiii să nu mai lovească alți copii și tot așa, cercul vicios te cuprinde. Întrebarea este: se mai poate ieși din el?muraturi

După ce mă întorc din a doua iarnă petrecută pe alte plaiuri, mă regăsesc nostalgică. Îmi lipsește oceanul, îmi lipsește soarele, îmi lipsesc copiii care aleargă pe plajă râzând, îmi lipsește nisipul care se lipește de tălpi, îmi lipsește vântul cald care îmi face părul să se lipească de față, îmi lipsesc scoicile pe care le strâng pentru a le pune într-un bol în baie, îmi lipsesc multe. Dar cel mai mult îmi lipsesc zâmbetele, oamenii calzi și bunăvoința. Anul acesta sunt mai puțin șocată de diferențe, însă în nici un caz nu mă pot numi mulțumită. E greu când casierița de la Cora exclamă: “bine că a venit mami să te șteargă la bot” spre copilul care mănâncă fericit un iaurt, e greu când dai prioritate unei mașini de pe o stradă secundară care se chinuie să facă stânga de 5 minute și 10 mașini te claxonează abundent din spate (probabil ar scoate și capul pe geam, noroc că ninge), e greu când îți găsești locul de parcare ocupat 7 zile în șir fără un număr de telefon în geam, e greu când ți se strică telefonul și te întâmpină un angajat Orange care nici nu te privește când îl întrebi ce variante să îl schimbi ai, e greu când îi privești și te privesc înapoi cu ochii goi și obrajii acri.

Acum, să nu mă înțelegeți greșit. Văd toți acei oameni care poartă lumina pe chip, care te observă și zâmbesc, care pun o întrebare drăguță despre copilul tău, care sunt pur și simplu cum ar trebui să fie. Însă, de cele mai multe ori, atunci când vrei să beneficiezi de un serviciu pe care culmea, îl mai și plătești, întâmpini o murătură. Și, din păcate, nu din aceea la borcan.

Ce ne mai poate salva comunitatea? De ce resurse interioare ai nevoie ca să nu devii și tu parte din ciclul murăturilor? Eu cred că soluția este doar puterea exemplului personal, o fărâmă de voie bună și un cuvânt spus la momentul potrivit: o constatare, o reclamație sau o mulțumire scrisă, un review, prin care să creăm o dinamică, prin care lumea să fie apreciată sau făcută atentă că ceea ce face este minunat sau că ceea ce face trebuie îmbunătățit. Eu voi încerca să fac o listă cu tot ce e de rezolvat în minunata capitală, pentru început, pe care o veți găsi aici și la care m-aș bucura enorm să adaug ideile voastre.

Cultura unei societăți își pune amprenta adânc asupra individului, însă eu cred cu tărie că individul își poate pune amprenta și mai adânc asupra societății. Haideți să nu mai închidem ochii la nereguli, să ne reconectăm cu noi înșine, cu puțina natură ce ne-a rămas în jur, să avem inițiativă și să lăsăm lumea un loc mai curat, atât fizic cât și spiritual, nouă și copiilor noștri.